About Irninis Miricioiu

irninis

 

       A fi pasionat de ceva înseamnă a-ţi dărui aproape întreaga viaţă acelui lucru… iar prima pasiune adevărată s-a dovedit a fi televiziunea, după cum mărturiseşte Irninis Miricioiu. A crescut practic pe holurile studiourilor, învăţând meseria “pe furate” cu mult înainte să conştientizeze ce îşi doreşte de la viaţă. Iar acest lucru i-l datoreaza mamei, care de la 7 ani a purtat-o prin culisele tuturor emisiunilor, arătându-i ce înseamnă viaţa de dincolo de ecran. O viaţă de care s-a îndrăgostit iremediabil astfel încât, la 19 ani a devenit documentarist la Jurnalul Cultural.

      “A fost locul unde am învăţat cu adevărat ce înseamnă televiziunea şi cât de importantă este o secundă. Pentru cel de acasă, pentru telespectator, o secundă nu înseamnă decât o bătaie de inimă, dar pentru omul de televiziune, o secundă poate însemna o viaţă întreagă. Am avut un mentor remarcabil, pe Luminiţa Besoiu, soţia actorului Ion Besoiu. De la ea am învăţat ce înseamnă o ştire, cum se realizează un reportaj, cât de important este textul pentru fiecare tip de material în parte”, explică Irninis.

       Pentru că totul pleacă de la text. Sau, mai bine zis, de la o altă pasiune din copilărie de-a lui Irninis, cartea. Poate tocmai de aceea a urmat Facultatea de Litere, cochetând cu critica literară. Una dintre marile ei realizări în domeniu este prefaţa la piesa lui Matei Vişniec, “Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, apărută în reeditarea volumului la Editura Paralela 45. Însă pasiunea pentru comunicare a îndemnat-o să urmeze înca o facultate, Jurnalism, Comunicare şi Relatii publice, studii întregite de un master în Managementul instituţiilor media.

        În 2008 a avut parte de o nouă provocare profesională: a devenit producătorul emisiunii“Din arhiva TVR”, difuzată până în prezent pe TVR 3. Este o emisiune culturală care a încercat să aducă în faţa publicului oameni care au ceva de spus, profesionişti în domeniul în care activează şi adevărate modele într-o lume invadată de kitsch şi de mediocritate.

        “Arhiva este primul meu copil, chiar dacă Anais, fetiţa mea, este cea mai mare realizare a vieţii mele. Am crescut această emisiune ca pe un copil, am fost consecventă promovând acelaşi mesaj şi da, recunosc, am fost surprinsă să constat că are viaţa ei proprie şi că roadele nu au încetat să apară. Oamenilor le e dor de actorii din generaţia de aur, de melodii care le-au marcat tinereţea, de versuri care să le meargă la inimă şi acesta este motivul pentru care emisiunea este urmărită de aproape 6 ani”, mărturiseşte Irninis.

         În paralel, şi-a întregit palmaresul profesional ca prezentator de evenimente speciale, câteva demne de menţionat fiind: Callatis, Cerbul de Aur de la Braşov (seara simfonică şi seara folclorică), Cerbul de Aur Junior de la Piatra Neamţ, Festivalul Medieval de la Sighişoara, Dance Masters, Festivalul Tinereţii – Costineşti, Festivalul George Grigoriu – Brăila, Călătorie de Crăciun- Gheorghe Zamfir şi altele. şi tot aici, se încadrează şi emisiunile speciale de sărbători, “Hai să ne întâlnim sâmbătă seară” şi “Poveste de vis” pentru TVR 1 şi “Revelionul Revelioanelor” pentru TVR 3, proiecte care i-au fost dragi şi care au reprezentat mai mult decât o simplă emisiune de divertisment.

         “Nu este uşor să produci un Revelion. Este foarte multă muncă, sunt foarte mulţi oameni implicaţi. Contează foarte mult spiritul de echipă, nu doar pentru realizarea emisiunilor speciale, ci a oricărui tip de emisiune. Televiziunea înseamnă echipa de dincolo de ecran”,adaugă Irninis.

         Născută în zodia Fecioarei, Irninis se declară o perfecţionistă convinsă, chiar dacă uneori spiritul critic mult prea dezvoltat se dovedeşte a fi un defect.

        În plan personal, mărturiseşte că şi-a găsit împlinirea. “Familia mea este totul pentru mine. Fericirea nu este doar un cuvânt din cărţi, este o alegere a fiecăruia. Nu ţine de raţional, nu mintea dictează astfel de alegeri, ci sufletul e cel care te ghidează pe calea potrivită. E greu să faci o astfel de alegere, dar dacă ai reuşit, sunt convinsă că fericirea poate ţine o viaţă”,mai spune ea.

 

Articolul original poate fi gasit aici

 

16 Responses so far.

  1. fan 135i says:

    Felicitari pentru emisiunea de ieri. De mult nu am mai vazut un program atat de plin de ”substanta”.

  2. bobu[porecla] says:

    ti-am spus azi cat esti de frumoasa?

  3. nev says:

    buna seara, o singura intrebare, va rog: cum ati facut sa deveniti documentarist in redactia respectiva la 19 ani? As vrea sa fac acelasi lucru si nu ma pricep cum anume. bineinteles, tot intr/o redactie de stiri culturale (nutresc in secret dorinta ca aceea sa fie TVR Cultural, dar nu am decit 18 ani; probabil voi mai astepta macar un an, banuiesc).

    va multumesc

    • irninis says:

      Am facut practica, neplatita, un an de zile si de-abia apoi am fost angajata ca documentarist. Cand va veni vremea si daca doriti, va pot ajuta sa faceti practica in cadrul emisiunii Din arhiva TVR.

  4. nev says:

    buna seara si va multumesc foarte mult pentru raspuns. mult succes in continuare.

  5. Anonim says:

    ce zodie esti???

  6. Anonim says:

    fecioara

  7. luigi says:

    Buna,

    Very impressive commentary on this special day,

  8. baixinho says:

    Anonim :
    ce zodie esti???

    e născută pe 11 septembrie, dar nu 2001. :p ceva mai devreme

  9. Bibicu says:

    In mod indubitabil sunteti una dintre cele mai frumoase femei din Romania.

  10. […] About Irninis Miricioiu […]

  11. Berbec Daniel says:

    Daniel din Navodari

    ”Frumos ” este cuvantul care te caracterizeaza pe deplin , ”frumos” este cuvantul care ajunge la noi , ”frumos ”… sentiment ne cuprinde cand… toti tindem spre ”frumos”.

    Mutumesc in numele tuturor celor care te apreciaza pentru stilul clasic si caracterul inocent.

  12. […] Giulieta Angellifer Iulia Florina Florin Teodor Adrian Cotos Ciprian Irninis […]

  13. Bura Dan - Stelian says:

    Frumos comentariu despre frumos, al lui Daniel din Năvodari. Nu-mi rămâne decât să SUSscriu şi să mă înclin.

  14. pai…DA!
    felicitari parintilor si bunicei tale ! doina si vasile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Facebook