Am mai pierdut un OM


       L-am vãzut în piese de teatru, cu mult înainte de a-l cunoaşte personal. În dupã-amieze îmbâcsite de praf, în timp ce cãutam imagini pentru o temã anume, luând la mânã un vraf imens de casete de arhivã, în vreun grup singuratic de montaj. Derulând pe repede înainte… şi totuşi, oprind pentru câteva secunde imaginea, acolo unde cineva sau ceva îmi prindea ochiul… şi el mi l-a prins. Şi nu o datã. Chiar dacã, poate, la început, nici nu-i ştiam bine numele.

       L-am auzit cântând „Sunt vagabondul vieţii mele” chiar la mine în emisiune, când, trebuie sã recunosc, cã mã intimida. Altcineva îi fãcuse invitaţia la ediţia respectivã, ţin minte cã era o emisiune de sãrbãtoare cu mulţi invitaţi, propunere pe care o acceptase puţin sceptic, neştiind ce canal e astã, TVR 3. Însã a venit. Şi a cântat „piesa cu vagabondul”, aşa cum glumea în timp ce stabileam ordinea din desfãşurãtor. M-a fascinat vocea lui catifelatã şi melancolicã uneori, care te fãcea sã plonjezi direct în propriul tãu trecut, fãrã urmã de regret sau de menajamente. Şi m-am trezit cu gândurile aiurea, uitând cã sunt în mijlocul emisiunii, cã trebuie s-o gestionez în continuare, cã nu e nici locul, nici momentul sã alunec în visare… şi totuşi, nu m-am putut abţine. M-am adunat cu greu şi-a trebuit sã gãsesc un subterfugiu pentru a putea continua emisiunea.www.irninismiricioiu.ro

        Însã nu atunci l-am cunoscut cu adevãrat şi am avut prilejul dialogului. Ci mult mai târziu, cred cã era în 2010, când am hotãrât sã îi dedicãm o ediţie întreagã a „Arhivei”. Nu prea se dumirea ce înseamnã asta, se aştepta sã fie ca la ediţia precedentã, aşa cã atunci când a ajuns în studio, m-a întrebat unde sunt ceilalţi invitaţi. Nu mai erau alţii. Era doar el. La început m-a privit cu neîncredere, cu acea atitudine de „cine-o mai fi şi fâţa asta, care ar trebui sã prezinte emisiunea”, fãrã însã sã scoatã un cuvânt. Doar mã privea. Însã simţeam cã asta gândeşte. Simţeam distanţa pe care o impunea politeţea exemplarã şi totuşi lipsitã de orice urmã de cãldurã. Şi iarãşi mã intimida pentru cã nu ştiam la ce sã mã aştept.

       Însã tipicul emisiunii presupune ca dupã generic sã fac o introducere în care sã anunţ tema şi invitatul ediţiei. De-a lungul timpului, am învãţat cã acea prezentare de început reprezintã cheia dialogului. Foarte mulţi invitaţi şi-au schimbat starea de ostilitate generatã de neîncredere, de ideile preconcepute sau de presupunerea cã este o emisiune tabloidã, dupã acele douã minute în care povestesc despre ei şi cariera lor prodigioasã. Şi trebuie sã recunosc, cã mi-am dat toatã silinţa sã reuseşc sã stabilesc un dialog.

       Şi-am reuşit. Doar cã a fost cu totul altfel decât mã aşteptam. Dacã în general, oamenii au tendinţa sã povesteascã cu lux de amãnunte atunci când li se pune o întrebare, el nu a cedat tentaţiei oricât de mult am încercat eu sã-l ispitesc. Nu mai era nici urmã de rãceala iniţialã, reuşisem sã topesc gheaţa şi se vedea cã îi face plãcere sã dialogheze. Însã o fãcea la modul sportiv, ca un ping-pong întrebare-rãspuns, întrebare-rãspuns, alert şi ameţitor. Un schimb de idei devenit joc în care trebuia sã fiu la înãlţimea „adversarului” pentru a încerca sã-mi ating scopul. Trebuia ca telespectatorul sã nu aibã impresia cã  şi-a petrecut o orã din viaţã, irosind-o degeaba în faţa televizorului.www.irninismiricioiu.ro

       Şi-am povestit atunci, telegrafic aproape, despre teatru, despre atunci şi acum, despre talent, despre actori şi oameni, oameni şi actori, despre tineri şi tinereţea ascunsã-n suflet, despre muzicã, bun simţ şi despre lumea în care trãim. Şi-am înţeles cã duritatea lui aparentã ascunde, dincolo de mascã, o bunãtate infinitã. Un suflet cald şi plin de sensibilitate pe care îl puteai intui în inflexiunile vocii sale atunci când mãrturisea cu nonşalanţã „sunt vagabondul vieţii mele/ ca într-un film cu Raj Kapur”. Atunci când se topea în muzicã sau în personajul interpretat pe scenã. Atunci când te lãsa sã vezi dincolo chiar dacã într-o strãfulgeare scurtã ca o reflexie a luminii cãzutã pe-un tãiş metalic. Şi-am înţeles de ce a ales sã facã un pas în spate, ieşind oarecum din atenţia publicului. Dintr-o infinitã decenţã. Şi dintr-o dorinţã intrinsecã de a se delimita de non-valoare şi de kitsch, ambele ridicate astãzi la rang de virtute.

        La început nu mi-am dat seama cum a ieşit emisiunea. Însã eu mã simţeam stoarsã psihic de orice urmã de resursã. Parcã fusesem la rãzboi. Simţeam fizic toatã încordarea, toatã tensiunea şi toatã grija de a nu da pe lângã cu un om care mã putea taxa în fix douã cuvinte. Însã dincolo de asta, l-am simţit cald şi apropiat, mai ales când mi-a spus, dupã înregistrare, cu umoru-i caracteristic, cã i-a plãcut emisiunea, deşi nu s-aştepta la asta.

        L-am revãzut în decembrie 2012 la filmãrile pentru Revelion. Deşi n-am apucat decât sã ne salutãm, am avut o strângere de inimã când l-am vãzut. Slãbise mult, parcã îmbãtrânit înainte de vreme şi pãrea cã ascunde o suferinţã care îl macinã pe dinãuntru. N-am ştiut cã este bolnav, însã m-am bucurat din suflet cã a onorat o nouã invitaţie. Cã a venit sã fie alãturi de noi. Şi sã ne cânte cum ştie el mai bine. Pentru cã, într-un fel, fãcea parte dintre invitaţii care ni s-au lipit de suflet, pe care ne doream sã îi chemãm mai des. Pentru jovialitatea, candoarea şi decenţa lor. Pentru ei înşişi.

       Din pãcate, parafranzând un comentariu de-al lui Vladimir Gãitan la aflarea veştii dispariţiei lui Gheorghe Dinicã, aş putea spune cã Dumnezeu s-a gândit sã-şi facã un teatru acolo în cer. Şi tocmai de-asta avea nevoie şi de maestrul Dumitru Rucãreanu. Acum ştiu cã nu îl voi mai revedea niciodatã la o emisiune. Nici pe el, nici pe Ion Lucian, Ştefan Radof, Adrian Pãunescu, Cornel Fugaru sau Dan Mihãescu. Oameni pe care i-am întâlnit şi i-am admirat. Oameni de la care am avut de învãţat. Oameni care au lãsat ceva în urmã…

 

         Dumnezeu sã-l odihneascã în pace!

Foto

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

2 Comments on "Am mai pierdut un OM"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
filotegheorghe
Guest

“Dintr-o infinitã decenţã. Şi dintr-o dorinţã intrinsecã de a se delimita de non-valoare şi de kitsch, ambele ridicate astãzi la rang de virtute.” Am citit,am recitit…”Am mai pierdut un om ” Ca de fiecare data ,au fost puse pe hartie ( aici,pe PC ) esentele…cu rafinament…cu mult rafinament…rafinament ce nu poate rezulta decat dintr-o inima la fel de rafinata…Te felicit pentru bucuria oferita de a citi prezentele randuri…TE ROG SA MAI SCRII !!!!!

Aghergheloae Veronica
Guest

OH, CE PACAT…CATA TRISTETE.

wpDiscuz
Facebook

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0