Citeşti o carte, rãsare un pom


Citesti o carte, rasare un pom        Cred cã ştiţi deja cât de mult îmi place sã citesc. Şi sã dau o mânã de ajutor acolo unde este nevoie. Şi dacã mai existã ocazia sã le pot îmbina… cu atât iniţiativa îmi place mai mult. Şi cu atât încerc sã mã împlic mai tare.

        Şi exact despre o astfel de idee aveam de gând sã vã povestesc. O idee care ţineşte douã lucruri deodatã. Şi nu e puţin lucru, dacã mã întrebaţi pe mine. Mai ales când vine vorba de lecturã şi de responsabilitate socialã. Cu alte cuvinte de grija pe care ar trebui s-o avem cu toţii atunci când vine vorba de mediul în care trãim. De pãmântul pe care îl cãlcãm în fiecare zi în picioare.

        Editura All – cãci ei sunt autorii morali ai viitoarelor fapte bune – au pus în scenã o campanie care meritã toatã admiraţia din punctul meu de vedere. O campanie care sã incinte la lecturã, iar lectura sã incite la plantat copaci. Simplu, nu? Deşi poate în clipa aceasta nu vedeţi legãtura. Însã de aer proaspãt avem nevoie cu toţii.

        240 de bloggeri, printre care şi subsemnata, au acceptat provocarea de a scrie dupã pofta inimii despre douã cãrţi alese de pe site-ul editurii All. Douã cãrţi care sã le meargã la suflet cititorilor, sã le provoace cheful de vorbã şi sã… lase un comentariu la recenzia cititã. Şi pentru cã de data aceasta, vorbele prin viaţã la propriu, în sensul cã 15 comentarii înseamnã un pomişor plantat, am sã vã invit sã fiţi darnici, atunci când voi publica impresiile mele despre titlurile alese. Trebuie sã recunosc cã, de data aceasta, cel mai greu lucru a fost alegerea şi dupã îndelungi chinuri m-am oprit la Jodie Rhodes – Confesiuni. Fragmente din viaţa unei cititoare de profesie şi Miguel de Unamuno – Abel Sanchez. Sfântul Manuel cel Bun.

         Cu alte cuvinte, dragii mei, vã invit sã rãmâneţi prin zonã şi sã acceptaţi sã daţi indirect o mânã de ajutor. Cuvintele nu costã, însã devin fapte bune…

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

6 Comments on "Citeşti o carte, rãsare un pom"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
Bura Dan - Stelian
Guest

Ăsta e, poate, cel mai bun lucru pe care îl putem face, draga mea. Sunt trup şi suflet împreună cu voi.

cogetoergosum
Guest

Este o initiativa laudabila,dar eu zic ca vom fi un POPOR civilizat,prosper si fericit doar cand toti vom trai ca danezii,belgienii,norvegienii si vom implementa modelele lor.In BUDISM se spune ca cel ce nazuieste spre CUNOASTERE trebuie sa fie la fel de indarjit ca un vierme ce roade un sicriu.O zi minunata.

Ioan David
Guest

Initiativa laudabila, dar vom fi un POPOR civilizat, prosper si fericit doar cand toti vom trai ca danezii, belgienii, norvegienii si vom implementa modelele lor.

George Calinescu
Guest

Ar fi fost asa daca criminalii de Bolshevici nu la-r fii ucis pe Maresalul I Antonescu

trackback
"Confesiunile" lui Jodie Rhodes si dragostea pe fast forward | Irninis Miricioiu

[…] Citeşti o carte, rãsare un pom. Cel puţin aşa spuneam acum câteva zile vorbind despre campania vAlluntar, iniţiativã pusã […]

wpDiscuz
Facebook

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0