Despre facebook şi alţi demoni…


             Nu cred cã existã om pe lumea asta care sã nu fi fost curios mãcar, sã-şi creeze un cont pe facebook. Da, ştim cu toţii cum funcţioneazã reţeaua, mai ales cã mulţi dintre noi ne-am „încadrat” deja în rigorile noului sistem. Am spus „sistem”? mda, aţi putea sã mã contraziceţi replicând cã nu te obligã nimeni sã-ţi faci cont pe o reţea de socializare, cã ţine de propria voinţã, libertate de alegere, plãcerea de a cãuta şi de a gãsi oameni care gândesc la fel ca tine…

      Şi poate cã dintr-un punct de vedere, aparent, aveţi dreptate. E plãcut sã împãrtãşeşti idei, sã le oferi şi altora ceva din felul tãu de a fi, de a gândi, de a simţi, din lucrurile care îţi plac. E plãcut sã ştii cã poate, cineva care vede postarea, apreciazã  gândurile şi sentimentele tale, cã se poate identifica individual cu tine în anumite preferinţe muzicale, literare, de opinie. Însã  întrebarea care se pune este „existã limite”?  În ce mãsurã vrei sã te „identifici” cu toţi prietenii tãi din lista care poate numãra 100, 200, 1000 sau 5000 de indivizi… în ce mãsurã aceastã partajare a propriului eu, a spaţiului privat, te expune pe tine ca individ, te face sã trãieşti într-o vitrinã, o vitrinã cu oameni, poze şi gânduri, dar totuşi  o vitrinã? Nu devii oare vulnerabil în clipa în care fiecare poate lua ceea ce-i convine din tine, fiecare se poate servi, ca la o cantinã, din ceea ce-i oferi  tu pe tavã într-un sistem care impune „traiul la comun”?

       Am cont pe facebook şi da, recunosc, într-o anumitã mãsurã, sunt dependentã de el. În fiecare dimineaţã, mã trezesc şi în timp ce îmi beau cafeaua, deschid mailurile şi inevitabil… facebookul. Şi nu este suficient sã îmi fac noi prieteni, sã le rãspund unora care îmi scriu, sã comentez şi eu lucrurile care îmi plac, şi sã postez şi eu, la rândul meu, fragmente de viaţã, fragmente de suflet, fie cã este vorba de fotografii, melodii sau citate. Nu… nu este suficient cã am ajuns sã trãiesc virtual, aşa cum existã jocurile în care îţi iei un animal de casã pe care te obligi sã-l îngrijeşti şi care în doua zile moare dacã ai uitat, de exemplu, sã-i dai apã. Nu! Îmi mai şi place… fãrã sã-mi dau seama cã pur şi simplu am uitat sã mai trãiesc, la propriu, în lumea realã. Nu mã mai vãd cu prietenii mei apropiaţi, pentru cã deh… putem vorbi pe facebook, nu mai facem schimb de opinii pentru simplul fapt cã este suficient în fiecare zi sã citeşti statusurile celor care te intereseazã, şi deja le ştii starea de spirit, nu mai socializãm afarã, în lumea realã, dincolo de ecranul monitorului, pentru cã e atât de simplu sã hoinãreşti pe facebook şi sã gãseşti oameni asemãnãtori  ţie… pentru ce?  Pentru „socializare”… dar ce înseamnã socializare astãzi când toate lucrurile s-au comprimat şi şi-au pierdut esenţa? Când oamenii se grãbesc sã sarã peste etape, sã facã mai întâi sex şi pe urmã sã afle cum îi cheamã, sã muşte mai repede şi mai cu poftã din fructul ispitei fãrã a vedea cã este plin de viermi? În goana asta nebunã prin locuri, timpuri, oameni, nu facem altceva decât sã bifãm experienţe, mai mult sau mai puţin fericite, dar cu siguranţã superficiale. Nu mai aşteptãm sã ne îndrãgostim. Ne îndrãgostim virtual. Nu mai trimitem flori. E de ajuns sã postãm o pozã pe „wall”. Nu mai comunicãm. Folosim chatul. Nu mai trãim. Ne mulţumim cu surogate.  În goana asta nebunã împotriva morţii, lucrurile simple ale vieţii şi-au pierdut valoarea, şi-au pierdut farmecul. Sau poate noi ne-am schimbat între timp sistemul de valori. Noi considerãm „normal” sã pierdem o zi întreagã pe facebook în loc sã citim o carte, sã ieşim la aer în plin soare, sã ne bucurãm cã suntem liberi.

      Nu, nu suntem liberi… avem doar iluzia libertãţii. Credem cã noi suntem proprii noştri stãpâni, când în realitate, sistemul este cel care ne guverneazã. Suntem doar rotiţe într-un angrenaj al cãrui mecanism ne striveşte propria viaţã. Şi nici mãcar nu ne dãm seama de asta. Trãim într-o lume virtualã luând de bun tot ceea ce ea ne oferã cu atâta generozitate. Luãm tinicheaua drept aur în încercarea noastrã, stupidã, de a avea impresia comunicãrii. Credem în himere, credem ca fiecare obiect din vitrinã este ceea ce pare, fãrã sã luãm în seamã cã acea imagine poate fi de fapt o hologramã. Un fals odios menit sã parã o capodoperã. Şi-atunci unde este echilibrul? Cum sã nu te laşi indus în eroare când fiecare vine şi îşi expune pe tarabã tot ceea ce crede el de cuviinţã, încercând sã se arate într-o luminã cât mai favorabilã pentru a cãpãta cât mai multe „like-uri”. Pentru a cerşi atenţie. Pentru a impresiona privirea unui eventual cumpãrãtor care îşi plimbã ochii prin vitrinã. Şi uite-aşa, totul se transformã într-un comerţ, chiar dacã fãrã bani, un comerţ de senzaţii, cuvinte, întâlniri. Un schimb care ucide poezia unui contact real, nemijlocit de aparenţe.

       Ca sã nu mai pun la socoteala cã el, facebookul, s-a insinuat în viaţa mea ca un hoţ şi mi-a furat-o. Dacã la început îl verificam o datã dimineaţa şi încã o datã seara, treptat, pe nesimţite aproape, mi-a furat tot timpul. Şi pe mine odatã cu el… acasa îl am deschis, la birou îl am deschis, cred cã şi la emisiune ar mai lipsi sã îmi instalez un laptop sub nas, deschis pe … facebook. Şi mã mai plâng cã n-am timp. N-am timp sã citesc, sã învãţ, sã ies cu prietenii, sã ma plimb, sã trãiesc. N-am timp. Cronofagia a devenit un stil de viaţã. Partea proastã este ca el, facebookul, stârneşte adicţii. Oare câte „like-uri” am mai primit la linkurile pe care le-am postat? Cine a mai comentat  vreo pozã de-a mea? Cine m-a mai bãgat în seamã? Fãrã limite. La infinit.

       Nu pot nega cã are şi pãrţi bune. Mi-am gasit prieteni din liceu care sunt doar la un click distanţã, am mai gãsit lucruri demne de citit, promovate în acest imens spaţiu în care valorile sunt puse la grãmadã cu kitsch-ul.  Doar cã sub aparenţele comunicãrii, non-comunicarea se insinueazã tot mai mult. Alãturi de fals, minciunã, cronofagie, adicţie. Depinde de fiecare cât lasã acest demon sã-i stãpâneascã  viaţa.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

14 Comments on "Despre facebook şi alţi demoni…"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
Ovidiu
Guest

“Timpul nu este un obiect sau un lucru, ci un concept. Se va stinge in intelect.”
Dostoiewski- Demonii

Si mai zicea cineva, nu mai stiu cine, ca
“Singurii demoni cu care trebuie sa luptam sunt cei din noi.”

In rest, ma bucur ca ai inviat blogul, cu toate ca si blogul poate fi considerat o oglinda cu himere. Ai vazut vreun film interesant in ultima perioada? 🙂

Mirandolina
Guest
Multi se intreaba de ce ai nevoie sa fii conectat cu prietenii pe care ii poti intalni in carne si oase. Raspunsul e simplu: pentru ca FB-ul este complementar unei intalniri in carne si oase. Evident, nu o inlocuieste. Dar evident, o sublimeaza. Pentru ca, pe FB, poti vedea IN TIMP REAL ce fac prietenii tai. E ca si cum ai avea o fereastra directa deschisa spre viata lor (sau ma rog, in partea pe care o lasa sa se vada din viata lor). Hop, apesi un buton al telecomenzii si vezi canalul lui Dan. Apoi, poti schimba, si vezi… Read more »
AndreiT
Guest

asa e dar ai sa realizezi ca nu este decat o iluzie a facilitarii relatiilor tale sociale….actiunile de pe fb nu au pic de substanta…sunt sterile si cum bine spus in articol cronofage…..fb e doar o boala sociala moderna…efectele le constati prea tarziu…sau unii nu ajung sa le inteleaga niciodata…..distractie placuta pe fb!

Ciprian Birtea
Guest
Irninis, chiar că ai dreptate. dacă oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge au constatat (în urma unui studiu ştiinţific, evident) că Facebook-ul este un răspânditor al virusului HIV mai mare decât injecţia cu siringi nedezinfectate. Mulţi oameni completează pe FB rubrica “looking for”. De fapt, FB-ul este folosit de mulţi doar ca să îşi găsească partener(-ă) sexual(-ă). Şi ocupă timpul omului. Gândeşte-te că, la câte poze ai tu (vreo 200-300 dacă nu ai mai adăugat între timp, eu nu-ţi pot vdea profilul), eşti o atracţie a Facebook-ului, şi nu eşti o anonimă, eşti o persoană cunoscută, o personalitate cu… Read more »
credal
Guest

apropo de partea negativa a facebookului, nu stiu daca ai vazut clipul asta. mi-a placut foarte mult 🙂

http://www.youtube.com/watch?v=8UouP8cRYZ8

Ciprian Birtea
Guest

E foarte fain. Ai dreptate, Irninis!

Ionuţ
Guest

http://gugaioancristian.wordpress.com Buna,e noul meu blog ! Ce spuneti ? Da-ti un click ? Si daca va place poate mai intrati ! Multumesc 🙂

Cezar Pesclevei
Guest
Facebook-ul este un imens muzeu. Fără bilet de intrare, cu figuri (ne)cunoscute. Unele dintre ele sunt expuse în galeria ”prietenilor”, altele apar pe ”hol”, în așteptare, pentru a fi mutate de aici, acolo, în galeria proprie, a amicilor, a fizionomiilor familiare. Facebook este un univers virtual, unde ne hrănim curiozitatea, admirăm noile imagini cu cei pe care (credem că) îi cunoaștem. Ne amuzăm, ne mirăm, sau, pur și simplu, privim fără nicio așteptare noile fotografii postate de ”amici” în cămăruțele lor. Avem privilegiul de a privi fără vreun cost suplimentar celui de timp sau abonament de internet. O facem discret,… Read more »
trackback

[…] mi-a plãcut mult de tot… veeezi… mai sunt şi lucruri faine pe-acolo, asta apropo de articolul meu mai vechi. O întâmplare aparent banalã care ascunde nişte înţelesuri care ar trebui sã […]

Valeriu Balan
Guest
Facebook-ul este un imens talcioc. Aici toata lumea-si etaleaza vechiturile, unele ruginite, altele lustruite … sau lucruri noi fara valoare, kitch-uri, imitatii stangace sau marfa expirata. Unii-si vand visele si sperantele neimplinite, frustrarile, alti-si descarca chiar ura. Multi, nu cauta nimic, sau de fapt se cauta pe ei insusi. Exact ca la talcioc. Un loc unde te duci sa pierzi timpul. Sa scormonesti in vechiturile altora, sa le evaluezi disperarea, sa le descifrezi trecutul. Uneori cumperi pe doi lei o sacosa de nimicuri nefolositiare, considerandu-te privilegiat ca esti de cealalata parte a tarabei. Nu-ti trebuiesc, mai ales ca multe lucruri… Read more »
MONICA
Guest

TOT AM STAT SI M-AM GANDIT CE REPLICA SA DAU LA TEMA LUI IRNINIS . DAR M-AM REGASIT IN COMENTARIUL TAU VALERIU BALAN . ESTE PLIN OCHI DE ADEVAR . NU POATE EXISTA O DESCRIERE MAI REALISTA . FELICITARI !

wpDiscuz
Facebook

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0