Din puţin se face Rai


       Am ajuns în Fãgãraş. Conteazã mai puţin motivul vizitei mele, însã cert este cã am avut jumãtate de zi sã hoinãresc în voie, într-o amiazã de sâmbãtã la fel de molcomã ca graiul ardelenilor care trãiesc aici. Şi pentru cã plecarea mea a fost intempestivã, nu am apucat sã îmi iau niciun fel de bagaj. Nu m-am îngrijorat prea tare, ştiind cã îşi va împãrţi cu multã dragoste Cãtãlin tricourile cu mine aşa cum a ales sã-şi împartã şi viaţa.

      Ca sã nu mai pun la socotealã faptul cã nici ţinuta în care m-a surprins o astfel de escapadã, nu era una tocmai comodã: o rochie elegantã şi sandale cu toc. Pe drum însã am improvizat ceva, gândindu-mã cã îmi pot cumpãra foarte bine o pereche de sandale sau papuci când ajungem. Chiar sã îi iau adidaşii… nu s-ar fi potrivit!

      Oraşul este micuţ, dar are farmecul lui. Centrul oraşului poartã ceva din arhitectura specific sãseascã, chiar dacã celebrele blocuri îţi reamintesc de lunga perioadã comunistã. Peste tot pluteşte un aer patriarhal, o anumitã lentoare a curgerii vieţii de zi cu zi. Şi dacã tot vorbeam de centru… oare cum puteam sã uit? Este dominat din plin de impunãtoarea catedralã proaspãt ridicatã la care încã se munceşte cu spor. Chiar şi sâmbãta. Nu voi comenta aici utilitatea unui astfel de edificiu care pare cã acaparezã întreaga perspectivã. Şi de Cetate. Sau mai bine zis, ce a mai rãmas din ea. Un loc încãrcat de istorie, dar aproape uitat cu totul. Ce poţi face în Cetate? Nu mare lucru. O vizitezi şi pleci. Cetatea-Fagaras-600x400       Dar nu acesta este scopul postãrii mele. Şi nici sã critic autoritãţile din Fãgãraş cã nu amenajeazã nimic în Cetate. Nu vreau nici sã fac lobby pentru un astfel de orãşel care, aşa cum vã spuneam, încã are farmecul lui. Altceva mi-a atras atenţia.

      Plecatã fiind în cãutare de încãlţãri, am luat la rând magazinaşele din centru. Primul se numea “Preţuri pentru tine”, sau pe scurt, PPT, plin cu o mulţime de haine, foarte ieftine, pentru toatã familia, dar de o calitate îndoielnicã. Şi deşi oferta era extrem de bogatã, nu mi-am cumpãrat nimic, deşi recunosc, am probat o pereche de pantaloni verzi. Am plecat mai departe. Câteva buticuri înghesuite la parterul fostului magazin Negoiu, un fel de magazin universal existent în centrul oricãrui oraş ridicat în perioada comunistã. La etaj gãseai haine second hand, aşa cã nu am mai avut nicio curiozitate. Şi tot aşa mi-am continuat periplul în vreo douã magazinaşe de suveniruri, unde pe lângã tot felul de nimicuri chinezeşti, nu am gãsit nimic interesant, şi într-un fel de mic bazar din centru care îşi meritã pe deplin numele tocmai prin prisma mãrfii vândute.

      Şi înafara faptului cã nu am gãsit ce cãutam, nici mãcar ceva care sã se apropie la distanţã de ceea ce mi-aş fi dorit, am rãmas cu un gust amar vãzând ce  produse se vând peste tot: chinezãrii ieftine şi prost fãcute, turcisme de duzinã şi o mulţime de lucruri second-hand.

      M-a şocat sãrãcia lucie a oamenilor care trãiesc aici şi într-o clipã, ca o strãfulgerare, am vãzut ce se ascunde dincolo de frumuseţea aparentã a oraşului: un gol imens. Şi mi-am pus întrebarea fireascã: oare din ce trãiesc aceşti oameni aici? Cum îşi câştigã pâinea? Cum reuşesc sã îşi gãseascã o slujbã oarecare pentru a le asigura un trai decent copiilor lor? Oare se pot descurca cu ceea ce câştiga? Şi dacã nu, ce fac? Ce perspective au?

      Şi în clipa aceea mi s-a strâns inima, dându-mi seama cã ei, copiii de azi şi viitorii tineri de mâine, sunt lipsiţi de orice speranţã într-un astfel de oraş care pare viu la prima vedere, dar este ros de cangrenã pe interior. Şi am înţeles atunci de ce, pe drum, ne-am intersectat cu o mulţime de maşini cu numere de Italia sau de Germania, atât de multe, încât parcã noi românii, am fi fost turişti într-o ţarã strãinã.

       Oameni plecaţi la muncã departe de casã şi de cei dragi, tocmai din astfel de locuri muribunde, unde, în primul rând, nu mai existã speranţã. Unde însãşi viaţa pâlpâie stingherã, strãduindu-se din rãsputeri sã nu se stingã. Unde bãtrânii se uitã galeş din poartã în lungul drumului sperând cã dincolo de linia orizontului, îşi vor vedea, sosind, copiii. Unde copiii numãrã zilele pânã în clipa în care îşi vor strânge în braţe, din nou, pãrinţii. Unde timpul se scurge egal, monoton şi pare ca uneori şi-a uitat curgerea. Unde nimic nu se întâmplã, nimic nu se schimbã, totul este cuprins de latenta degradare a întregului – oraş, oameni, suflet. Şi unde unica razã de speranţã când eşti tânãr şi nu ai nimic, nici mãcar ideea de viitor nu se poate contura din penumbrã, este sã pleci sã ţi-l croieşti cumva. Chiar dacã o faci cu mâinile goale, fãrã un chior în buzunar, fãrã familie şi fãrã sprijin. Doar cu credinţa în mai bine. Şi cu speranţa care te face sã treci peste obstacole, sã înduri umilinţe, sã munceşti din greu, sã strângi din dinţi şi sã mergi mai departe. Departe de astfel de locuri care nu îţi oferã nimic. Poate doar o identitate, un anumit tip de curgere a sângelui prin vene, o rãdãcina cu trecutul şi cu cei rãmaşi aici, chiar dacã din ei, de cele mai multe ori, nu au mai rãmas decât nişte cruci înnegrite de vânturi.

      Îngânduratã, am plecat spre pensiunea unde ne-am cazat. Şi ca imaginea sã fie completã, ca lovitura sã fie deplinã, iatã ce am întâlnit pe stradã: un container pentru donaţii de haine, amplasat cu sprijinul Primãriei şi al Fundaţiei Caritas. Adicã oamenii ãştia, atât de sãraci, de împovãraţi de griji şi nevoi, doneazã din puţinul lor şi altora, poate mai necãjiţi şi mai nevoiaşi decât ei. Nu poate fi o întâmplare existenţa acelui container acolo. Şi nici nu cred cã este gol. Trecând pe lângã el, mi s-a fãcut ruşine de mine. Mi-aş fi dorit sã am şi eu ce dona, atunci, acolo, chiar dacã acasã, am o mulţime de haine care urmeazã sã fie date unor oameni mai puţin înzestraţi decât mine. Fagaras       Şi ca sã vedeţi cã nu e doar un accident, un fapt izolat, vã mai dau încã un exemplu: am intrat pe site-ul acelui magazinaş cu preţuri mici mici mici. De ce? Nu ştiu. Din curiozitate. Mi-a atras atenţia cã avea site-ul scris pe uşã. Şi ce gãsesc, dincolo de informaţiile obişnuite oricãrui magazin online? O paginã cu acţiuni umanitare, misiune, proiecte, poveşti de succes. Acţiuni umanitare care presupun ajutoare pentru copii din centre de plasament, a unora cu handicap fizic, şi totodatã integrarea loc profesionalã, burse studenţesti şi o multime de acţiuni frumoase care demonstreazã din plin ca acolo existã un strop de suflet. Dincolo de marketing, profit, bani investiţi care aduc la rândul lor alţi bani.

      Şi recunosc cã am simţit atunci o bucurie profundã. Şi nu m-am putut împiedica sã nu exclam din tot sufletul: Bravo, Fãgãraş! Mã înclin în faţa tuturor fãgãrãşenilor pentru astfel de iniţiative prin care demonstreazã în primul rând cã sunt oameni. Oameni care, deşi îşi duc cu greu propriile nevoi, nu uitã sã fie buni cu alţii şi cu ei înşişi.

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz
Facebook

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0