Melancolia recitirii


       Mã întorc acum, dupã mai bine de cinci ani de la ultima rãsfoire, la una dintre cãrţile care mi-au rãmas adânc încrustate în suflet. N-aş putea spune de ce. Însã periodic, la intervale de timp mai mici sau mai mari, mã întorc la ea ca la limanul regãsit în furtunã.

       Mângâi coperta veche. Este o ediţie pe care am gãsit-o pentru prima datã în biblioteca bunicii mele, când încã ar fi trebuit sã mã joc cu pãpuşile. Am citit-o atunci pe nerãsuflate şi am ştiut cã este o carte specialã,  chiar dacã la momentul respectiv tot ce m-a captivat era povestea. Am recitit-o câţiva ani mai târziu, împinsã de obligaţiile şcolare, şi am simţit cã analiza empiricã pe care noi, elevii de clasa a XI-a eram obligaţi sã o ducem la capãt, nu fãcea altceva decât sã o profaneze, amputându-i dimensiunea simbolicã dezvoltatã la nivel personal. Ca orice tainã dezvãluitã, dupã o perioadã ajunge doar un lucru comun. La o tezã, ţin minte cã am avut de comentat un pasaj întreg, poate cel mai profund din toatã cartea, şi atunci, am uitat cã scriam pentru o notã, reuşind sã exprim pasiunea mea pentru acel volum. Pentru „Patul lui Procust”. Pe care îl recitesc acum. Din nou.  A cincea oarã? Poate. Însã parfumul lui este nealterat. Ca o întoarcere în timp.editura Facla

       Nu ştiu cum se face însã întotdeauna am avut „darul” sã fac anumite lucruri la momentul nepotrivit. Şi tocmai pentru cã era nepotrivit, esenţa lui a trecut pe lângã mine, fãrã sã lase nimic în urmã. Fãrã sã învãţ nimic. Într-un anumit sens, la fel s-a întâmplat şi cu cãrţile. Pe unele le-am citit mult prea devreme. Şi le-am uitat. Sau pur şi simplu, la momentul respectiv nu mi-au spus mare lucru. Le-am bifat pe o listã a lecturilor mele obligatorii, fie din curiozitate, din obligaţie, fie la recomandarea altora. Sau pe altele nu le-am citit deloc, fugind ipotetic de ceea ce aş fi putut descoperi acolo. Şi uite aşa, fãrã sã-mi dau seama, am ratat nişte înţelesuri adânc sãpate între rânduri.

        Existã în viaţã un moment pentru fiecare lucru. „Toate la timpul lor”, cum ar zice bunicul meu, pe care mi-l aduc vag aminte, stând pe un taburet în bucãtãrie, sorbind cu nesaţ dintr-o ţigarã asortatã cu nelipsita canã de cafea. Şi cãrţile, şi iubirile, şi experienţele. Şi poate cã uneori, fãrã sã vrem, din raţiuni care uneori ne depãşesc, ratãm momentul. Din grabã, superficialitate, indiferenţã, neîncredere, lipsã de maturitate, sau din toate la un loc. Pe moment, nici nu realizãm asta. Ni se pare cã face parte din normalitate. De-abia mai târziu, dupã nişte ani şi dupã nişte experienţe în spate, realizãm uitându-ne în urmã cã am sãrit efectiv peste un episod care ar fi putut sã ne defineascã altfel viaţa. Şi pe noi înşine.

       Oricât am încerca însã, nu ne putem întoarce în trecut sã corectãm sintaxa momentului ratat. Nu poţi aşeza virgula care schimbã tot înţelesul, dacã foaia pe care este scris textul a fost între timp luatã de vânt. Iar tu ai rãmas cu mâinile goale. Pentru ca dincolo de noi, timpul este cel care bifeazã experienţe în noi înşine.

         Poate cã, vorbind despre cãrţi este mai uşor. Este de ajuns sã realizezi cã ai ratat momentul. Şi sã îţi asumi o revenire, chiar dacã asta ar însemna o reîntoarcere în punctul iniţial al cercului. Doar cã, oricât ai încerca asta, tu nu mai eşti cel de atunci. Nu mai eşti adolescentul curios şi limpede care deschide pentru prima datã pagina virginã. Cunoşti deja povestea. Îi ştii sfârşitul şi ştii cã nu are happy-end. De data asta însã, parcursul personajelor conteazã mai puţin. Nu eşti tentat sã trişezi sãrind peste rânduri şi trãgând cu ochiul la ultima paginã. Conteazã modul de percepţie al sensurilor, care deşi nu s-au modificat între timp – cartea e tot aceeaşi – trãdeazã alte patimi. Stârnesc alte emoţii, alte noiane de gânduri şi vârtejuri de simţiri. Şi asta pentru cã tu nu mai eşti cel de atunci. Şi nici cercul nu mai este cerc. Este spirala propriei tale existenţe.

        Recitesc acum „Patul lui Procust”, o carte a adolescenţei mele. Voi de câte ori aţi ales sã… recitiţi?

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

4 Comments on "Melancolia recitirii"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
Mihai Ciucur
Guest

O, Doamne… Cu asta ma tin in viata, cu recitirile ("Maestrul si Margareta", in fiecare primavara; "Don Quijote", de cateva ori pe an)… 🙂

Ada Pavel
Guest
Acum am de rezolvat un eseu pentru acest roman – pentru bac – si tot imi place. Recitesc si inteleg altfel, cu critica in dreapta, lucruri pe care acum doi ani le trecusem rapid. Lucruri pe care nu le intelegeam sau nu le simțeam cu ochii de acum. La fel și pentru „Enigma Otiliei”… Și altele. Și, facand conexiuni din „Arca lui Noe”, am dat de „Adela” pe care o recitesc, acum, desi ar fi altele prioritare. Așa că înțeleg. Există cărți pe care nu le-ai citi până la capăt, pentru că deja intuiești finalul și întorsăturile de condei sunt… Read more »
wpDiscuz
Facebook

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0