Rãscruci


       Viaţa fiecãrui om este o sumã de alegeri. Drumuri mai mici sau mai mari, întortocheate sau pline de hârtoape, drepte sau sinusoidale, asfaltate sau forestiere, toate se întretaie la un moment dat. Unele sunt atât de înguste, încât de-abia ajungi sã te strecori pe ele. Altele sunt late, drepte, fãrã urmã de nor. Nu ştii încotro duc, însã nici nu conteazã. Le alegi pentru cã ţi se spune cã aşa trebuie. Şi o faci inconştient, pentru de deh, la momentul respectiv, hotãrãsc  alţii pentru tine. Pãrinţii, familia, prietenii, ajung la un moment dat sã te împingã de la spate, crezând cã ştiu ei mai bine care îţi este drumul. Şi poate cã au dreptate… şi alegerea este cea corectã. Cel puţin aphoto (1)sta se demonstreazã peste ani, când oricum e mult prea târziu şi nu îţi mai poţi schimba alegerea.

        Alteori, tu eşti cel care dai cu banul pe care drum s-o apuci. Toate sunt la fel. Lungi, drepte, mãrginite de parapeţi stânga, dreapta. Şi libere. Par fãrã obstacole. Deci nu ai niciun indiciu pe care sã-l alegi. Pe cel din dreapta? Pe cel din stânga? Stai în punctul de încrucişare al celor douã, cu un picior pe unul şi cu al doilea pe altul. Dacã ai putea sã mergi pe amândouã… dar nu se poate. Trebuie sã alegi. Şi-atunci dai cu banul. Pur şi simplu, scoţi o monedã din buzunar, îţi şopteşti în barbã „pajurã” şi arunci. Vezi sclipirea unei raze ce cade perpendicular pe muchia netedã. Ca o strãfulgerare a viitorului. Reflexia monedei cãzând se propagã în propria pupilã. Nu existã timp, nu existã moarte. Doar alegerea. Uneori cade „cap”, alteori „pajurã”. Şi-atunci te supui hazardului, neasumându-ţi drumul. Te supui orbeşte, încrezãtor într-o forţã superioarã ţie, pe care n-o cunoşti dar o laşi sã-ţi guverneze viaţa. Şi pleci la drum.

        O bunã bucatã de vreme, peisajul este acelaşi. Drumul e tot drept, parapeţii sunt tot stânga, dreapta. E suficient de lat cât sã mergi lejer, fãrã sã te poticneşti. Şi mergi, şi mergi. Şi iaraşi mergi. Ani întregi. Şi când deja eşti plicitisit de acelaşi peisaj monoton, culorile încep sã se schimbe, aerul pare mai dens, cerul începe sã te apese. La început nici nu-ţi dai seama, retina ta înregistrând mecanic aceeaşi imagine, ca o proiecţie mentalã a unei realitãţi alterate. Oboseşti. Picioarele îţi devin mai grele, corpul pare de plumb. Încetineşti. Paşii îţi sunt tot mai mici şi mai nesiguri. Şi parcã nici drumul nu mai e asfaltat. Ici colo, apare câte o groapã. Micuţã, într-adevãr, dar tot o groapã. Şi trebuie s-o ocoleşti ca sã nu-ţi scrânteşti glezna. Şi mergi. Tot înainte… tot mereu.

        Doar cã acum  drumul s-a schimbat de tot. A devenit tot mai îngust, lipsesc panourile de protecţie, iar de asfalt nici nu poate fi vorba… doar praful înecãcios care îţi taie respiraţia şi te sleieşte de puteri rãmâne singura constantã. Şi gropile. Tot mai mari. Tot mai adânci, ca nişte hãuri fãrã fund. Te uiţi deznãdãjduit înapoi. Parcã ţi-e dor de intersecţia din care ai plecat. De asfalt. De seninãtate. Însã trebuie sã mergi înainte. N-ai încotro. Nu existã „înapoi”.

         Îţi scrânteşti glezna. Te doare. Te prãbuşeşti în deznãdejde şi nu vrei sã mai faci un pas. Priveşti cerul. E înnegurat. Nici urmã de razã de soare. Priveşti marea de colb ce ţi se aşterne la picioare. Nici un punct de reper. Nici un liman. Nici un strop de speranţã. Zãgazuri sufleteşti se rup cu scrâşnet de oase şi un şuvoi de lacrimi îţi îneacã privirea. Ai vrea sã urli, sã ţipi, sã te zbaţi, sã te revolţi împotriva hazardului, sã huleşti împotriva forţei care ţi-a ales drumul. Şi în clipa aia, îţi dai seama cã eşti singurul vinovat. Nu poţi da vina pe „întâmplare”. Pentru simplul motiv cã nu existã întâmplare. Existã doar alegeri. Bune sau proaste, ele îţi dicteazã drumul.

          Şi ai sã fii mirat sã înţelegi cã nici drumul în sine nu existã. Nu e prestabilit. Când l-ai ales, nici mãcar drumul nu-şi cunoştea destinaţia. Cu-atât mai puţin tu însuţi. El prinde contur în funcţie de fiecare pas pe care îl faci. Ca o butaforie transformatã de propriile nostre alegeri. O hologramã presãratã cu rãscruci în care tu îţi hotãrãşti viaţa. Cu fiecare pas, cu fiecare respiraţie, cu fiecare clipã, cu fiecare bãtaie de inimã.

          Şi uneori, atunci când, obosit de-atâta drum,  cu glezna sângerândã şi cu inima strânsã în pumn, ţi-ai rãtãcit propria busolã, ajungi pe cãrãri neumblate de picior de om, unde numai jivinele sãlbatice îşi au sãlaşul. Eşti nesigur şi frica îţi paralizeazã pasul şi gândul. Nici mãcãr nu mai ai puterea sã te întrebi de ce tu? De ce aşa? Care e rostul tuturor lucrurilor? Tânjeşti dupã seninãtate, dupã un colţ în care sã-ţi poţi culca fruntea încinsã de atâtea neînţelesuri.  Sã poţi fi tu însuţi fãrã teama cã ţi-ai spulberat  pe drum propria identitate. Propriul eu interior.

       Şi când te aştepţi mai puţin, în faţa ta, apare un nou sens giratoriu. Este identic cu toate celelalte întâlnite pânã acum. Pânã şi drumurile par la fel, croite din acelaşi trecut. Şi-atunci, din nou trebuie sã alegi. Fie ca vrei, fie cã nu, vremea nu te aşteaptã pe tine… viitorul îşi cere imperios partea fãrã sã-ţi acorde vreo urmã de credit. Sã dai din nou cu banul? Sã îi intrebi pe unii şi pe alţii? Sã cauţi rãspunsuri în exterior? Le-ai mai fãcut pe toate… de mult prea multe ori…

go for whatever makes you happy         Şi-atunci ce-ţi rãmâne de fãcut? Îţi asumi urmãtoarea alegere. Bunã sau proastã, nici mãcar nu are importanţã. Vei şti, la capãtul drumului, cã rezultatul îţi aparţine. Cã nu mai poţi da vina pe mama, pe tata, pe Dumnezeu sau pe hazard. De-abia atunci, smulgându-te din mâna destinului, devii propriul tãu stãpân, nu doar o marionetã cu sforile rupte. Şi-ai sã înţelegi când te aştepţi mai mai puţin cã atunci când lumea se prãbuşeşte în jurul tãu, ar trebui sã te ridici, sã te scuturi de praf şi … sã mergi înainte.

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

4 Comments on "Rãscruci"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
Mary Marta
Guest

superb ai descris! Multumesc!

Bura Dan - Stelian
Guest

Îmi place cum mă informezi. Am să mă abonez la informaţiile călătorite cu tine.

Cristinel Bota
Guest

Ce spui tu aici este drumul de la Proeresis la Elefteria, adica de la libertatea de a alege in permanenta intre bine si rau, la eliberarea de tot si toate. Discernamantul, despatimirea…. Subiectul ramane deschis…. Am mult de lucru noaptea asta. 🙂

wpDiscuz
Facebook

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0