România, ţara în care trãim


       Magazinul Gusturi româneşti de pe Ion Mihalache, aproape de ora închiderii. Bucureştenii cred cã îl cunosc, ştiu şi faptul cã este deschis sub umbrela Mega Image şi are drept specific produsele româneşti, tot felul de specialitãţi din carne, mezeluri şi brânzeturi. Mie îmi place sã merg la ei din douã considerente: primul ar fi cã este foarte aproape de casã, al doilea cã au produse româneşti.

     Aşa cum spuneam, aproape de ora închiderii. Rãmãsesem fãrã apã şi fãrã câteva legume şi m-am grãbit sã ajung şi sã cumpãr ce aveam nevoie. În magazin nu eram decât eu şi vânzãtoarele care fãceau preparativele necesare pentru a lãsa totul în ordine şi pentru a încheia ziua de lucru.

      La un moment dat, în magazin a intrat un bãrbat. Pãrea sã aibã pânã în 40 de ani, dar ridurile adânci de pe faţã trãdau o îmbãtrânire prematurã. Era curat îmbrãcat, în blugi şi cu o geacã de fâş, dar parcã şi ele avuseserã vremuri mai bune. Pãrea un muncitor în construcţii care venise sã îşi ia ceva de mâncare. Recunosc cã nu mi-ar fi atras atenţia, dacã nu ar fi avut acel aer stingher al omului care cautã ceva şi nu gãseşte. Se învârtea prin magazin fãrã sã se uite la ceva anume, fãrã sã se apropie de rafturile doldora de cutii şi borcane. Ceva din privirea lui trãda o anumitã stingherealã, parcã nici nu îndrãznea sã se uite mai bine la cãrnurile de tot felul, la mezelurile afumate sau la nenumãratele tipuri de brânzã.

      Nu mi-am pus nicio clipã problema ce este cu el, mi-am terminat cumpãrãturile şi m-am îndreptat spre casã pentru a le plãti. Între timp s-a apropiat şi casieriţa, care vãzându-l cum se tot învârteşte fãrã ţintã, la un moment dat l-a strigat:

 – Domnu’, domnu’! Cãutaţi ceva anume şi nu gãsiţi? Întrebaţi-ne, vã ajutãm noi! Dar tonul ei amabil, în loc sã îl încurajeze pe om sã îşi spunã problema, l-a ţintuit cu ochii în pãmânt. Ea a insistat. El a înghiţit în sec şi a ridicat cu umilinţã ochii spre noi. Cu o voce stinsã a întrebat-o: 

 – Nu vã supãraţi, dar pe datorie nu daţi?

       Am rãmas împietritã şi instantaneu mi s-a pus un nod în gât. Am înţeles într-o clipã cã ceea ce vãzusem în ochii lui, nu era stingherealã, ci foame. Pur şi simplu, foame. Intrase acolo de foame în speranţa cã îşi va putea lua ceva de mâncare pe datorie! Aşa cum cred ca aţi înţeles, nu era tipul de magazin unde sã funcţioneze astfel de modalitãţi de platã. Casieriţa i-a rãspuns cã la ei nu existã aşa ceva, cã ei nu sunt buticul din colţ. El a plecat rapid cu ochii în pãmânt, fiindu-i ruşine cã a îndrãznit sã întrebe. Vã repet unde se întâmpla asta: în mijlocul Bucureştiului  – da, vestita capitalã europeanã! – şi nu în vreun sãtuc uitat de lume! În secolul XXI când ne mândrim cu fabuloasa noastrã creştere economicã – cea mai mare din Europa, nu? Parcã…  

       Am plãtit cât am putut de repede şi am ieşit. Nu am avut inspiraţia de moment – şi mã învinovãţesc pentru asta – sã îi cumpãr eu ceva de mâncare. M-am uitat dupã el în stânga şi in dreapta, dar omul dispãruse.privirea foamei

       Am rãmas cu gustul amar cã aş fi putut ajuta un om şi nu am reuşit sã o fac şi instantaneu mi s-a fãcut o silã cumplitã de toatã mizeria care ne înconjoarã. Şi când spun mizerie, nu mã refer la sãrãcie, la foame, la oamenii strãzii care nu au un acoperiş deasupra capului în prag de  iarnã, la cei care dorm în canale sau mãnâncã din gunoaie fix ce aruncãm noi! Ci de mizeria moralã în care ne scãldãm, în care am ajuns sã ne complacem în frunte cu toţi cei care ne conduc. La ipocrizie şi demagogie. La slogane care nu spun nimic, doar aruncã praf în ochii proştilor! La corupţia care roade tot din rãdãcinã, fãcând sã se usuce pânã şi ultima urmã de iniţiativã moralã! La ţara asta atât de bogatã în care oamenii mor de foame! Şi sunt convinsã cã exact ca bãrbatul din seara asta mai sunt mii. Mii de oameni care trãiesc pe datorie sau care se culcã nemâncaţi. Mii de copii care nu au vãzut în viaţa lor o ciocolatã sau nici nu ştiu ce sunt bananele. Oameni care trãiesc la limita subzistenţei şi la care nu se gândeşte nimeni. Oameni care îşi cautã de lucru şi nu gãsesc. Oameni ca noi. Poate mai puţin norocoşi.

      Şi aş lansa şi eu o întrebare – retoricã, desigur, pentru cã nu mã aştept sã primesc vreun rãspuns – pentru domnii politicieni care ne agreseazã pe toate mijloacele de comunicare cu vorbele lor goale în prag de campanie şi mai ales în prag de vânãtoare de voturi: dacã tot voi vreţi sã fiţi continuare în aceleaşi funcţii, dacã tot voi ne promiteţi – din nou! – marea cu sarea, cum se face cã România a ajuns sã trãiascã… pe datorie?

      Din prea mult bine, zic eu!  

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz
Facebook

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0