Nici nu mai ştiu când am învãţat, în copilãrie cred, cã a greşi este omeneşte... cã poţi face prostii când eşti mic tocmai din neştiinţã. Cã nonşalanţa cu care te duci şi îţi strecori mâna printre limbile albastre ale focului, nu te scuteşte de arsuri. Cã nu e de ajuns sã ţi se spunã… Continue reading Arta de a greşi
Nu alegem noi când ne naştem. Nu putem alege nici mãcar ce pãrinţi sã avem. Mai buni sau mai rãi, mai apropiaţi sau sau mai distanţi, într-un fel sau altul, ei reprezintã o coordonatã fixã a vieţii noastre. Nu îi putem schimba, aşa cum nu putem schimba vremurile în care trãim. De foarte… Continue reading Vreme trece, vreme vine…
A fost odatã o fatã oarbã care se ura pe sine pentru cã era oarbã. Ura pe toatã lumea în afarã de prietenul ei. Într-o zi fata a spus cã dacã ar putea vedea lumea mãcar pentru o singurã datã, atunci ea s-ar mãrita cu prietenul ei. Într-o zi norocoasã cineva i-a donat… Continue reading A little story…
De Paşte am plecat şi eu, aşa cum se promoveazã de ceva vreme încoace, în „vacanţã”, profitând de zilele libere şi de ideea de a încerca altceva. Este prima datã când am ales sã fug de tradiţionalul „Paşte” acasã, gândindu-mã cã undeva, departe, în alte zãri, sãrbãtoarea poate avea un alt farmec... dar nu… Continue reading Prãpastia dintre douã lumi
Scriam undeva, mai demult, cã timpul trece implacabil pentru fiecare dintre noi... cu toţii ne naştem, trãim şi murim... mai întâi deschidem ochii pe chipul mamei care ne ţine în braţe. Învãţãm sã mergem de-a buşilea, sã articulãm primele cuvinte şi sã descoperim, pe pipãite, lumea care ne înconjoarã. Apoi ne bucurãm de jucãriile… Continue reading Despre bãtrâneţe…
Prima datã l-am vãzut intr-o dupã-amiazã de august, cu soare torid şi miros de pepene proaspãt tãiat. Ieşeam cu nişte prieteni dintr-o terasã şi ochii mi-au rãmas lipiţi de pielea negrã. Mi-a plãcut. Deşi nu intuiam atunci cum el urma sã devinã mai mult decât o simplã imagine. Mai mult decât o privire aruncatã… Continue reading Declaraţie de dragoste
Încã de micã îmi plãcea sã primesc mãrţişoare... în mintea mea de copil, reprezentau un simbol al primãverii apropiate, nevãzute încã, dar intuite. Parcã primãvara, ea însãşi, reuşea sã prindã viaţã prin micul ghiocel abia înflorit, sau prin nevinovãţia unui animãluţ de sticlã oferit pe post de mãrţisor. Îmi aduc aminte de colecţia întreagã strânsã… Continue reading 1 martie fãrã mãrţisor
Nu cred cã existã om pe lumea asta care sã nu fi fost curios mãcar, sã-şi creeze un cont pe facebook. Da, ştim cu toţii cum funcţioneazã reţeaua, mai ales cã mulţi dintre noi ne-am „încadrat” deja în rigorile noului sistem. Am spus „sistem”? mda, aţi putea sã mã contraziceţi replicând cã nu te… Continue reading Despre facebook şi alţi demoni…
Repetiţiile pentru scheciurile TV din noaptea dintre ani începeau în septembrie, îşi aminteşte Stela Popescu. Pregătirile durau tot anul. Înainte de 1990, seara de 31 decembrie părea „magică“: era singura noapte din an când românii aveau parte de program non-stop la televizor, cu divertisment de cea mai bună calitate, cu artiştii epocii. Revelionul… Continue reading Unde sunt Revelioanele de altădată?
Ace de brad îmi sângereazã zborul amintind de un alt Crãciun, de un alt tu, de un alt Dumnezeu. Pictograme înlocuiesc globurile dintr-un brad imaginar pe care noi l-am împodobit cândva, din dorinţa de normalitate. Mi-ar plãcea sã cred cã undeva, în Laponia, poate, Moş Crãciun existã şi pentru mine. Irninis Miricioiu
Irninis Miricioiu 